La nivel global, indiferent de varsta, caria dentara este cea mai comuna afectiune de ordin stomatologic, cu efecte atat asupra increderii si stimei de sine, cat si asupra starii generale de sanatate.
Conform Federatiei Dentare Internationale, circa 44% din populatia globala se confrunta cu consecintele nefaste ale netratarii la timp a cariilor dentare, care inseamna mai mult decat o durere ascutita sau infectii care pot conduce la aparitia bolilor sistemice.
Caria dentara – ce este si de ce apare?
Caria dentara este o afectiune prin care smaltul dintelui se degradeaza din cauza acizilor produsi de bacteriile din cavitatea orala. Si cum in gura se gasesc peste 700 de tipuri de bacterii (printre ele numarandu-se si cele bune), cele care se acumuleaza sub forma de placa bacteriana transforma alimentele ramase pe dinti in acizi, lucru ce duce la eroziunea smaltului.
In absenta unei igiene orale riguroase, zilnic, precum si a vizitelor de profilaxie odata la 6 luni, bacteriile acumulate in cavitate orala pot favoriza cariile dentare, afectiunile gingivale, dar si bolile parodontale.
Dincolo de igiena orala precara, si mostenirea genetica sau consumul de alimente dulci, carbohidrati sau bauturi cu un continut ridicat de zahar pot favoriza aparitia, precum si complicatii ale cariilor dentare.
Cele mai comune carii dentare si complicatiile provocate
Este important de mentionat ca o carie dentara nu dispare de la sine. Netratate, acestea avanseaza si conduc chiar si la pierderea dintelui, moment in care sunt necesare interventii stomatologice complexe si mult mai costisitoare. Caria profunda, spre exemplu, este un tip de leziune care afecteaza smaltul, dentina si camera pulpara, provocand multa durere.
Cariile dentare se clasifica in functie de mai multe criterii, printre care stadiul (poate fi superficiala, medie sau profunda) si locul unde aceasta apare (carii de contact sau carii coronare, carii pe suprafetele laterale ale dintelui, carii radiculare si carii secundare – aparute dupa obturatie).
Tipuri de carii ale suprafetelor de contact
Cele mai comune sunt cariile de contact care, la randul lor, pot fi carii ocluzale, interdentare sau de colet. Sa le exemplificam:
Cariile ocluzale sunt leziuni care apar pe suprafata dintilor cu care muscam, afectand, in special, molarii. Este cel mai frecvent tip de carie, dat fiind ca alimentele se blocheaza in santurile si fosetele suprafetei ocluzale, iar in lipsa unui periaj corect apar demineralizarile si leziunile carioase.
Cariile interdentare sunt la fel de des intalnite si sunt depistate, adesea, in urma controalelor de rutina. De cele mai multe ori, acestea devin vizibile abia cand dintele este afectat. Cel mai adesea, cariile dentare apar in cazul dintilor inghesuiti sau strambi.
Cariile de colet apar in apropiere de gingie, in zona intermediara dintre coroana dentara si radacina. In lipsa unui periaj dentar riguros, placa bacteriana si tartrul se acumuleaza la linia de intalnire dintre dinte si gingie.
Cariile radiculare afecteaza atat radacina dintelui, cat si partea interioara a osului maxilar, cu rol de fixare a dintelui in os. Sunt mai frecvente la persoanele in varsta, care pot suferi de retractii gingivale.
Complicatii si boli ale cariilor dentare
Cea mai comuna complicatie a cariilor dentare este legata de pierderea dintelui; pierderea unuia sau a mai multor dinti influenteaza in mod negativ atat starea de sanatate generala, cat si stima de sine. In plus, pot fi necesare tratamente de restaurare complexe si mult mai costisitoare, execute intr-o clinica stomatologica in Bucuresti cu medici de renume.
Totodata, cariile lasate netrate pot conduce la aparitia unor boli grave, cum ar fi cele de inima, dementa (substantele eliberate din gingiile inflamate pot distruge celulele nervoase), infectii respiratorii, complicatii ale sarcinii, infertilitate, disfunctie erectila sau chiar boli ale rinichilor.