Pregatirea de dinainte de implant dentar si ingrijirea dupa inserarea acestuia

Foarte multi dintre pacientii care au nevoie de un implant dentar sunt oarecum tematori in legatura cu perioada de recuperare. Nu putem sa spunem ca nu va fi o perioada dificila, pentru ca vorbim de o operatie pana la urma si fiecare organism raspunde in mod diferit, insa cu siguranta nu este chiar atat de infricosator pe cat ai crede. Dureri nu ar trebui sa existe, cel mult un mic disconfort si umflarea zonei unde a fost introdus implantul. In rest, vei putea sa iti desfasori activitatile de zi cu zi fara sa stai doar in pat. In cele ce urmeaza, iti prezentam o serie de recomandari pentru perioada de dinainte si de dupa inserarea unui implant dentar

 

Ce trebuie sa faci inainte de operatie? 

Inserarea unui implant dentar nu trebuie sa te sperie, indiferent cat de complicata ar parea. In functie de caracteristicile cazului tau, fie poti beneficia de un implant dentar simplu, pentru care vei necesita doar cateva vizite la medicul specialist pana te vei bucura de un nou dinte, fie vei avea nevoie si de operatii suplimentare (spre exemplu aditie de os sau sinus lifting). In cazul in care ai nevoie de un implant dentar simplu, trebuie sa respecti o serie de recomandari ce iti vor face recuperarea mai usoara si care vor ajuta la succesul montarii implantului. 

 

Avand in vedere ca ne referim la o interventie chirurgicala, in functie de starea ta de sanatate, s-ar putea sa fie nevoie sa faci anumite analize de sange si sa consulti medicii specialisti. Daca totul este in regula, atunci va trebui sa parcurgi urmatoarele etape: 

  • sa pastrezi o igiena dentara riguroasa 
  • sa nu consumi alcool cu cateva zile inainte de operatie 
  • tot in ziua de dinaintea operatiei va trebui sa folosesti de cateva ori apa de gura cu  Clorhexidina
  • incearca sa te odihnesti suficient. 

In ziua operatiei, va trebui sa: 

  • eviti consumul de cafea sau orice tip de bautura ce contine cofeina
  • sa mananci inainte de a merge la operatie 
  • sa te imbraci in ceva comod, astfel incat sa iti fie mai usor sa te schimbi cand ajungi acasa. 

 

Ce presupune ingrijirea post implant dentar? 

Dupa montarea implantului, trebuie sa stii ca de tine va depinde in mare masura cum se va vindeca locul, astfel incat operatia sa fie un succes. Astfel, este important sa asculti intocmai indicatiile medicului si la cel mai mic semn ca ar aparea vreo problema, sa te prezinti de urgenta la cabinet. 

La cateva ore dupa operatie, va trebui sa incepi sa iei antiinflamatoare prescrise de medicul tau. De obicei, tratamentul dureaza cam trei zile, in functie de evolutia ta. Pentru a avea grija de locul unde a fost implantul, aplica zilnic un gel cicatrizant si unul antiseptic, de cateva ori pe zi, alternativ. Ai voie sa bei lichide neacidulate si poti manca la aproximativ doua ore dupa operatie (ar fi bine sa eviti sa mananci pe partea cu implantul). De asemenea, te va ajuta foarte mult daca vei tine gheata pe partea unde se afla implantul. 

In zilele ce urmeaza, este important sa respecti indicatiile medicului, sa iei tratamentul prescris, sa bei lichide la temperatura camerei, sa eviti mestecarea pe partea unde este montat implantul, sa ingrijesti zona corespunzator, sa renunti la fumat si sa nu consumi alcool. Daca respecti aceste recomandari, vei avea o recuperare usoara si zona se va vindeca perfect. 

Asadar, nu trebuie sa iti fie teama de implantul dentar si de recuperare, deoarece nu este atat de dificil cum credeai! Iar daca nu stii la cine sa apelezi, iti recomandam o clinica stomatologica Bucuresti, mai exact Smile Ambassador, unde vei gasi profesionisti in domeniu, empatie si cele mai bune servicii si conditii.


Posted in Implant dentar